MESAJE DE MULȚUMIRE PENTRU CLIENȚI – Exemple și Recomandări
De câte ori nu ți s-a întâmplat să primești de la diverse firme anumite mesaje având următorul conținut: “Vă mulțumim pentru cumpărăturile făcute!”? Aceste tipuri de mesaje, fie ca sunt transmise prin SMS-uri sau e-mail-uri, fac parte din categoria mesajelor de mulțumire pentru clienți.
Află în cele ce urmează mai multe informații despre mesajele de mulțumire pentru clienți și o serie de exemple care să te inspire.
Cuprins
1. Mesaje de mulțumire pentru clienți – Rolul lor
Dacă, înainte, magazinele așteptau să fie descoperite de către clienți, în era digitală acest lucru a luat cu totul o altă întorsătură. Astăzi, firmele mici, mijlocii și mari se bazează pe comunicarea constantă și în timp real cu clienții, pe fidelizarea acestora prin intermediul unor strategii de marketing foarte bine puse la punct. Printre acestea, se numără și mesajele de mulțumire pentru clienți, care au rolul de a crea o legătură strânsă cu consumatorul. De asemenea, mesajele de mulțumire au rolul de a crește vânzările.
Mesajele de mulțumire pot fi transmise atât prin intermediul e-mail-ului, cât si prin SMS-urile bulk, pentru a fi deschise și citite în cel mult 3 minute. SMS-urile au o rată de deschidere de 99% și doar 1% spam. În contrast, e-mailul are o rată de deschidere de 20% și 49,7% spam.
2. Exemple de mesaje de mulțumire – E-mail
- Subiect: Mulțumim pentru încrederea acordată
Dragă [Prenume Client],
Îți mulțumim pentru achizițiile efectuate. Suntem recunoscători că ești un client fidel și sperăm să îți mulțumim în continuare cu produse și servicii așa cum ai nevoie, de fiecare dată când ne treci pragul.
Nu ezita să lași un review aici: [Short Url] Părerea ta contează pentru noi!
Cu drag,
Echipa [Brand]
- Subiect: Mulțumim pentru achiziția efectuată
Draga [Prenume Client],
Îți mulțumim că ai ales [Brand] pentru a-ți îndeplini dorințele. Sperăm că experiența ta a fost una plăcută și că [Produs/Serviciu] achiziționat îți va fi de mare ajutor.
Dacă ai vreo întrebare sau nelămurire referitoare la [Produs/Serviciu] achiziționat, te rugăm să nu eziți să ne contactezi pe Whatsapp la [Numar Telefon].
- Subiect: Drept mulțumire, un voucher, doar pentru tine!
Buna [Prenume Client],
Ne bucurăm că ai avut încredere în noi. Drept mulțumire, îți oferim cadou un voucher cu reducere pentru următoarea achiziție.
Vrem să te asigurăm că suntem mereu aici pentru tine și că poți conta pe noi pentru a te ajuta cu orice ai nevoie. Dacă ai întrebări, nu ezita să ne contactezi: [Short Url]!
Îți mulțumim că ai ales magazinul nostru și sperăm să te vedem din nou cât de curând posibil!
Cu stimă,
Echipa [Brand]
3. Exemple de SMS-uri de mulțumire pentru clienți
- Așteptarea s-a sfârșit! [Produs] este acum în posesia ta și ne bucurăm că este pe mâini bune. Echipa [Brand] îți mulțumește pentru alegerea făcută!
- Îți mulțumim pentru comandă, [Prenume Client], și pentru susținerea afacerii noastre. Apreciem încrederea pe care ne-ai acordat-o!
- Abia așteptăm să testezi noul tău [Produs]. Îți suntem recunoscători pentru achiziția făcută. Echipa [Brand] îți este alături cu orice informație.
- Ne bucurăm că ai avut încredere în noi. Drept mulțumire, un cupon cu reducere pentru data viitoare când ne treci pragul. Îți mulțumim că te numeri printre clienții [Brand]!
- Îți mulțumim pentru încrederea pe care ne-ai acordat-o, [Prenume], devenind client [Brand]. Suntem la dispoziția ta, la un click distanță [Short Url]!
- Vă mulțumim că ne-ați vizitat astăzi și că ați făcut prima achiziție de pe [Brand]! Ne bucurăm că ați găsit ceea ce căutați.
- [Prenume Client], îți mulțumim că ai ales să faci parte din familia [Brand]. Te rugăm să ne anunți dacă putem să te mai ajutăm cu ceva.
- Vă mulțumim că vă numărați printre clienții [Brand]! Vă așteptăm și altă dată!”
- Suntem norocoși să vă avem client al [Brand]! Vă mulțumim pentru cumpărături și așteptăm părerea dumneavoastră!”
În cazul în care că ai nevoie de o astfel de strategie de comunicare, trebuie să afli câteva detalii importante:
– Mesajul trebuie să fie scurt – Clientul trebuie să înțeleagă fără efort ceea ce vrei să-i transmiți. În plus, este dovedit faptul că oamenii nu mai stau să citească texte foarte lungi, ci doar pe cele scurte și la obiect;
– SMS-ul trebuie trimis cât mai rapid după cumpărare, pentru ca respectivul client să nu uite experiența în sine;
– Mesajul trebuie să fie memorabil – Este stringent să personalizezi textul, astfel încât să atragă atenția fiecărui consumator în parte. Originalitatea și creativitate ies întotdeauna în evidență;
– Textul trebuie doar să mulțumească, nu să vândă – Un astfel de mesaj trebuie doar să ofere apreciere cumpărătorului, nu să încerce să-i prezinte alte oferte incitante. Transmiterea promoțiilor se poate face printr-un SMS ulterior;
– Text clar, pe înțelesul tuturor ;
– Include numele brand-ului în mesaj – Este recomandat ca numele firmei să se regăsească în text sau să trimiți SMS-ul folosind un senderID personalizat cu numele brand-ului, pentru ca destinatarii să știe de unde provine mesajul;
– Oferă posibilitatea de feedback – În cazul în care îți dorești să afli opinia consumatorilor, este ideal ca, în corpul mesajului, să incluzi un link scurt către o pagină web sau un formular online, unde aceștia își pot spune părerea despre produsele cumpărate.
Dacă ții cont de toate aceste sfaturi, nu poți da greș. Acum că ai aflat cum trebuie să arate un mesaj de mulțumire, nu-ți rămâne decât să creezi un text de calitate, care să surprindă în mod plăcut fiecare client în parte. Iar dacă vrei să trimiți mesaje de mulțumire în masă, rapid, fără bătăi de cap și ieftin, află mai multe despre serviciul BULK SMS.
Sursa foto: Unsplash.com