marketing mobil 2020

Tendinte in marketingul mobil in 2020

Conform celor mai recente statistici in legatura cu marketingul mobil, consumatorul mediu petrece in jur de 5 ore zilnic pe smartphone. Americanii, de exemplu, petrec în medie în jur de 58 de minute pe Facebook în fiecare zi.

Cel mai important aspect de retinut pentru oamenii de marketing este faptul ca utilizatorii de telefoane inteligente au mai multe șanse să cumpere de la companii ce folosesc site-uri și aplicații mobile.  Astfel, optimizarea site-urilor pentru mobil este deja un MUST absolut. Este deja cunoscut faptul ca mai mult de jumătate dintre clienți abandonează paginile web atunci când acestea au nevoie de prea mult timp pentru a se încărca.
De asemenea, se cauta mereu noi modalități de a crește engagement-ul mobil, care este in stransa legatura cu utilizarea retelelor sociale. In acest sens, marketerii de succes utilizează deja platforme automatizate de marketing mobil care le permit să externalizeze procese de business importante, cum ar fi segmentarea clienților, analiza comportamentala, automatizarea e-mailurilor si raportarea. Pe scurt, companiile vor face eforturi si in 2020 pentru a gasi noi metode, canale și procese prin care sa-si dezvolte si sa-si imbunatateasca strategiile de marketing pe mobil.

Telefoanele mobile se vor folosi din ce in ce mai mult

Chiar dacă se preconizează că vânzările de telefoane mobile în SUA vor scădea cu 19% în acest an, timpul de utilizare a smartphone-urilor este in continua crestere. Recent, cercetătorii au descoperit că aproximativ 57% din traficul de internet din SUA provine de la smartphone-uri și tablete. Această cifră este de așteptat să crească în continuare în anii următori. Astfel, este de asteptat ca marketerii de telefonie mobilă sa incerce sa gaseasca mai multe modalități de a face produsele și serviciile vizibile pe telefoanele mobile.

Social media marketing pe mobil

Experții preconizează, de asemenea, noi schimbări în social media marketing. Se consideră că 95% dintre utilizatorii Facebook ajung pe platformă folosind dispozitivele mobile. Mai mult, 89% dintre companiile B2B și 98% din companiile B2C sunt deja prezente pe Facebook. Același lucru este valabil și pentru Twitter – 85% dintre utilizatori accesează platforma prin intermediul telefoanelor. Pe măsură ce piața devine tot mai saturată, se așteaptă ca în următorii ani să fie dezvoltate mai multe tehnici prin care firmele sa-si poata evidentia produsele si serviciile.

Telefoane Blockchain

Astăzi, multe companii testeaza telefoanele bazate pe tehnologia blockchain. Deoarece informațiile și aplicațiile sunt descentralizate in rețea, va fi insa nevoie de timp pentru marketeri să creeze tehnologii ingenioase și modalități de a ajunge la publicul tinta. Dar, cu siguranta vor fi multe companii interesate sa adopte aceste noi tehnologii.

Termenul Dapps – desemneaza aplicații distribuite care rulează pe rețele peer-to-peer în loc de servere private mari. Atunci cand se vor folosi la scara mare, dapps si celelalalte servicii descentralizate vor perturba probabil piața la nivel mondial. De asemenea, se vor schimba si multe aspecte din industria de marketing și publicitate mobilă.

Cautari vocale localizate

Se asteapta de asemenea ca până în 2021, cheltuielile publicitare mobile orientate către locație sa ajunga la 32,4 miliarde de dolari. În plus, consumatorii vor cauta tot mai mult informații comerciale locale folosind căutări vocale. În ceea ce priveste cautarea localizata, in SUA 71% din utilizatorii de mobil folosesc deja căutarea vocală pentru a face lista de cumpărături, în timp ce 62% o folosesc pentru a face o achiziție. Astfel, marketerii de top au inceput deja sa-si optimizeze site-urile pentru căutarea vocală. Folosirea difuzoarelor inteligente produse de marci de renume va incuraja probabil si mai mult utilizarea de căutare vocală în SUA și în toată lumea.

Comercianții și marketerii folosesc deja puterea rețelelor de socializare pentru a crește vânzările și pentru a-și evalua publicul țintă, platformele de social media constituind instrumente excelente in acest sens. Daca in 2017, doar 17% dintre retaileri foloseau social media pentru a se promova, această cifră a crescut la 33% în 2018. Pe viitor, se asteapta o explozie si mai mare a marketingului prin social media.

Publicitatea video pe mobil

În 2018, cheltuielile cu publicitatea video mobilă au ajuns la 30 de miliarde de dolari la nivel mondial. Experții se așteaptă ca acest număr să crească și în anii următori – interesul pentru vizionarea videoclipurilor pentru divertisment și in scop educativ alimentand această creștere. De asemenea, marketingul video evoluează în ceea ce privește conținutul. Prezentările de produse sunt concepute sub forma unor filme care, pe viitor, se așteaptă fie si mai interactive.

Telefoanele 5G

O alta tendinta importanta este utilizarea telefoanelor 5G, care vor domina piața în următorii ani. De asemenea, cu această nouă tehnologie, experiența digitala se va schimba. Oamenii vor experimenta interacțiuni mai rapide, mai fluide și mai puternice prin intermediul aplicațiilor și a site-urilor web.

Avand o vedere de ansamblu a tendințelor in marketingul mobil pentru noul an, puteți cântări cu atentie modul în care fiecare din acestea poate afecta afacerea dvs. Inainte de a adopta anumite tactici si tehnologii de marketing mobil nou lansate, ar trebui să luati in calcul efectul pozitiv sau negativ, avantajele și dezavantajele pe care acestea le-ar putea aduce.